Noul Hongqi H9 este declarația de război a chinezilor. Este limuzina cu care vor să bată Maybach-ul de la Mercedes-Benz. China este cea mai importantă piață pentru Mercedes-Maybach.
Mașina a fost prezentată în cadrul unui eveniment care a avut loc la Beijing. În traducere, Hongqi înseamnă “drapelul roșu”, un simbol al comunismului.
Concernul FAW dedică modelul de lux elitei locale. Patru modele au ajuns deja în showroom-uri. Trei dintre ele sunt SUV-uri. A fost cartea aruncată în joc pentru a crește cifrele de vânzări și a fost o carte câștigătoare. Aproape 5.000 de mașini a vândut constructorul chinez în 2017, pentru ca numărul lor să ajungă la peste 100.000 în 2019.
FAW prezintă acum Hongqi H9, construit sub îndrumarea fostului designer de la Rolls-Royce, Giles Taylor, cooptat de constructorul chinez în 2018.
Mașina a primit o grilă a radiatorului de dimensiuni impresionante, cu un chenar luminos, o continuare a blocurilor optice. Caroseria prezintă mânere escamotabile și poate fi vopsită în două culori.
În cabină, apar materiale de lux, cum ar fi pielea și lemnul. Instrumentarul de bord digital redă informațiile relevante, în timp ce display-ul din consola centrală controlează funcțiile mașinii.
Pasagerii care iau loc în spate au parte de scaune individuale, cu reglaj electric, încălzire și ventilație. Viitorul posesor de Hongqi poate comanda contra cost un acoperiș panoramic, un sistem de ionizare și parfumare a aerului și ecrane amplasate în tetierele din față.
Sub capota limuzinei își face loc motorul turbo de 2.0 litri cu patru cilindri, 252 de cai putere și 380 Nm sau motorul V6 de 3.0 litri cu 272 de cai putere și 400 Nm. Aceasta din urmă poate accelera de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 8 secunde.
FAW are planuri îndrăznețe. Vrea să vândă 200.000 de mașini în 2020 și să ajungă la 1.000.000 de unități comercializate anual până în 2030. Mai mult, Hongqi le promite clienților că mașinile sale vor avea, începând cu 2021, funcții de rulare autonomă nivelul 4.